Cum a reacționat comunitatea din Săvârșin la vestea morții Reginei Ana

Cum a reacționat comunitatea din Săvârșin la vestea morții Reginei Ana
Publicat: 02/08/2016, 08:53

Localnicii din comuna Săvârșin, județul Arad, acolo unde se află reședința preferată a Regelui Mihai I, își amintesc emoționați de Regina Ana, care a ajuns prima dată în zonă, singură, în anii ’90, și a mâncat în casa unei familii din comună, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Comunitatea de la Săvârșin a primit cu mare tristețe vestea trecerii la cele veșnice a Maiestății Sale Regina Ana a României. A fost o personalitate reprezentativă pentru Familia Regală, pentru comunitatea de la Săvârșin. Regina este cea care a venit pentru prima dată după Revoluție la Săvârșin, Maiestatea Sa Regele nu a vrut să vină până când nu și-a redobândit proprietatea de aici, așa că Regina a fost prima care a fost primită de către cetățenii comunei Săvârșin. A fost găzduită de către una din familiile din comună, familia Toma, cei care locuiesc în apropierea castelului regal. Desigur, cum spuneam anterior, toată comunitatea a primit cu mare tristețe această veste”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, primarul comunei Săvârșin, Ioan Vodicean.

Familia Regală și-a recuperat castelul în 2001, iar de atunci a devenit o tradiție ca membrii familiei să petreacă Sărbătorile de Iarnă aici, dar și perioade de peste vară. Renovarea completă a castelului s-a încheiat în toamna anului 2015, când reședința a fost readusă la forma anterioară confiscării.

Principesa Ana de Bourbon-Parma, soția regelui Mihai, a murit, luni, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveția.

„Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viață astăzi, luni, 1 august 2016, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveția. La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din orașul Morges”, a anunțat, într-un comunicat, Casa Regală a României.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×